Hoteluri și Pensiuni din România

Pensiune tradițională

Mai frumos ca în Provence: o căsuță în lanul cu lavandă

Mai frumos ca în Provence: o căsuță în lanul cu lavandă

Provence, regiunea cu câmpuri nesfârșite de lavandă din Franța fascinează pe mulți. Și pe noi, motiv pentru care acum câțiva ani am fost într-o vacanță acolo, atâta doar că levănțica nu înflorise încă (perioada de înflorire este în iunie-iulie), însă tot ce am găsit și am trăit acolo a fost memorabil. Ne-am spus atunci că ne vom întoarce și vom sta o săptămână întreagă într-o vilă în mijlocul unei plantații de lavandă, să ne trezească aroma delicată a florilor, să ne bem cafeaua și ceaiul printre minunățiile alea mov, să privim munții în zare.

citeste mai departe

Casa Tradițiilor de pe Valea Izei – loc al oamenilor cumsecade

Casa Tradițiilor de pe Valea Izei – loc al oamenilor cumsecade

Câți dintre voi nu vă gândiți la Maramureș ca zona aceea a țării unde tradițiile se păstrează neschimbate de acum sute de ani, unde femeile merg duminica la biserică îmbrăcate în straie populare, unde pe masă sunt așezate cu sfințenie, zi de zi, slana și palinca de prune, unde fiecare casă are la intrare o poartă maramureșană de toată frumusețea.

citeste mai departe

Vacanță gourmet pe Valea Castelului- rețeta unui weekend perfect între prieteni sau familie

Vacanță gourmet pe Valea Castelului- rețeta unui weekend perfect între prieteni sau familie

Desemnat în 2014 Satul Cultural al României și ales din nou, în 2016, pe lista celor 23 dintre cele mai frumoase sate din țara noastră, Ciocănești din județul Suceava e un muzeu în aer liber.

citeste mai departe

Hai în șură, la poalele Făgărașilor!

Hai în șură, la poalele Făgărașilor!

La poalele Munților Făgăraș, într-unul din satele transilvănene în care casele tradiționale nu s-au pierdut, o șură veche din 1876 a fost restaurată cu grijă și dragoste și a devenit ce este astăzi: una dintre cele mai frumoase pensiuni din România. Una cu atât mai specială cu cât găzduiește în ogradă o brutărie artizanală în care se coace pâine tot timpul anului, pentru ca diminețile oaspeților să fie cu adevărat de neuitat.

citeste mai departe